duminică, 19 iulie 2015

Despre internshipul la guvern pe care l-am refuzat

Maine ar fi trebuit sa incep internship-ul platit la Guvernul Romaniei, unde am fost repartizat la Departamentul de Comunicare la Pensii, desi aplicasem pentru MAE. Ma rog, apreciez faptul ca au considerat ca sunt suficient de bun astfel incat sa imi dea un alt post. O sa fiu curios sa vad cine a intrat la Comunicare la Externe in locul meu.

Astfel, dupa aceasta relocare, dadusem interviu prin skype si sambata trecuta am primit raspuns ca sunt acceptat. Mmmok, super. Credeam ca voi fi acceptat pe ceva gen minim pe economie. Dialogul insa a fost ceva de genul:
-Si despre ce program e vorba?
- 8 h/zi.
-Siii cati bani?
-Pai nu veti fi platit, veti primi un bonus de 450 de lei.
-Ok, imi pare rau. Am un job mai bine platit si nu pot renunta... Multumesc pentru oportunitate.

Deci sa stau full time pe 450 de lei, 2 luni si sa renunt la un job mult mai bine platit? Nu mersi. Sa se bucure alti tineri de aceasta experienta. Oricum, un expert pe pedagogie a zis la conferinta la care am luat parte ca daca mai faci internship la 24 de ani, e nasol.

Cred ca asta e drama Romaniei. Pana la urma ideea presedintelui si/sau a premierului de a-si mari salariile (in contextul in care inaltii demnitari nu mai au voie sa faca altceva decat o cariera pedagogica, pt ca altfel ar intra in conflict de interese) este o idee buna, de principiu.

Dar in acelasi timp cred ca, daca se vrea aceasta marire de salariu pt ca statul sa fie mai performant, mai putin corupt, mai eficient, atunci remuneratia marita ar trebui sa porneasca de jos in sus. De la posturile de debutanti, de la consilieri cu experienta si tot asa. Si abia dupa ce maresti astora salariile, si te asiguri ca nu vor fura (adica tai pe capete daca se baga mana) abia atunci iti maresti tie salariul.

Altfel, tinerii valorosi (fara modestie falsa) nu se vor ridica din pat pentru minim pe economie la 8h/zi, cand pot castiga la o companie privata mult mai mult de atat. Iar cei care totusi incearca sa razbeasca "la stat" se vor plafona/plictisi foarte repede si la prima oferta valoroasa vor fugi mancand pamantul.

Si apropo, daca iar vad ca-s tot felul de baieti cu facultati pe-afara la internship, cand ne plangem ca avem somaj mare in randul tinerilor, I'm going HAM. No disrespect whatsoever pentru cei care iau burse in strainatate si sunt niste studenti extraordinari. Banuiesc ca oricum nu ar fi aplicat la internship la Guvernul Romaniei.

Sursa foto: forbes

PS: Cica banii care se dadeau pentru aceasta perioada ar fi fost anuntati de la inceput. My bad. Oricum, sunt foarte putini. Mai bine nu spuneti ca e "internship platit", ca va faceti de ras.

marți, 24 februarie 2015

50 de burți ale Domnului Galben - Part I

Pentru că pe 14 februarie s-a lansat filmul „Fifty Shades of Grey”, de Dragobete am lansat prima parte a  „50 de burți ale Domnului Galben”, o adaptare a romanului original britanic în spațiul românesc. Enjoy!


Ecaterina, colega mea de cameră de la cămin, m-a rugat să îi iau locul pentru un interviu pe care-l avea programat cu Cristian “Nelu” Galben, patronul lanțului de shawormerii A lu’ Nelu, dar și a altor companii din cadrul conglomeratului Galben Inc.

Din nefericire pentru ea, Ecaterina e masterandă în anul II la Jurnalism și, neavând pile, face internship la Click! pe 200 de ron/lună. Ea tot speră ca la un moment dat să dea lovitura, dar între timp stă pe banii alor ei în Grozăvești. Eu am terminat Facultatea de Istorie la Relații Internaționale, de care m-am apucat pentru că suna bine, și acum fac un masterat pe Drepturile Minorităților la SNSPA. Nu știu ce o să fac mai exact cu viața mea. Oportunitățile de carieră în domeniul ăsta sunt nule. Ca să fac un ban pictez tricouri, dar în afara de două colege de-ale mele, nu mi-a cumpărat nimeni nimic. Plus de asta, am tot încercat să îmi găsesc un iubit, că am împlinit între timp 24 de ani, dar e foarte greu.Caut un spirit liber, pacifist, care să nu fie dependent de părinții lui, cu cel puțin un A6 și care să mă scoată în club măcar o dată pe weekend. E chiar așa mult? Am un tip care stă peste hol la cămin și e așa, simpatic cu mine. A fost șef de promoție la Istorie, îl cheamă Dorian și e din Vatra Dornei. E băiat deștept așa, dar am ieșit o dată cu el la un suc și când am cerut nota, m-am ridicat să mă duc la toaletă, iar el în tot acest timp cât am fost plecată de la masă nu o achitase.  M-a așteptat să vin înapoi la masă fără să plătească. A zis că pune el banii, i-am spus lasă că nu e cazul și m-a lăsat să îmi pun și eu partea. Cică ceva cu femeile sunt și ele egale cu bărbații. CE NECIOPLIT. Nu știe că o femeie refuză prima oară când se pun banii la nota de plată și apoi acceptă ca bărbatul să pună banii? În fine...

Am plecat doar puțin machiată și cu părul nespălat. Am luat metroul până la Aurel Vlaicu și de acolo am mers pe jos până la sediul firmei. Știam unde e pentru că acolo mai ies cu Kati o dată pe lună în Chaboo. Aaah, ce ne mai distrăm! Într-un final am ajuns în fața sediului Galben Inc. de pe Barbu Văcărescu, lângă Parcul Verdi. În parcare sediului numai cinciari, șeptari și merțane. Wow, ce expoziție faină de autovehicule. La parter e un Maxbet, o șaormerie A lu Nelu și o casă de amanet. Peste drum o biserică nouă lângă un spital abandonat.

Am dat să intru în sediul firmei. M-au întâmpinat doi bărbați de pază îmbrăcați la costum, cu ochelari de soare în interiorul clădirii și bluetooth-uri la ureche. Păreau a fi de la secțiunea de elită a BGS. Aceștia m-au condus până la recepționistă.  Era o fată cu unghii false foarte frumoase cu diamante în ele, pe nume Olivia. Avea niște buze umflate și ochii cu lentile false albastre, decolteu adânc și părul blond perlat.

„Da, cu ce te pot ajuta?” Spuse ea fleșcăind gumă, vădit furioasă că a trebuit să pună pauză la Texas Hold’Em pe iPhone 5S Gold.

“Numele meu este Anastasia Oțelaru. Îi iau locul Ecaterinei Căruțașu de la Click. Va trebui să îi iau un interviu domnului Galben...”

„A, da. Mi-a zis Nelu că trebuie să veniți. Adicăăăă, cum îi spui tu, domnul Galben” zisese ea râzând cam cum râdeau fițoasele alea din curtea liceului care aveau poșetă Dolce & Gabbana fake la mine în Focșani, dar spuneau că sunt adevărate. „Da, sigur, apăsați pe buton acolo la lift. La etajul 10 e domnul Galben.”

Iau liftul până la etajul 10. Mă uit în oglinda din lift. Offf, trebuia să mă machiez și eu mai bine. Doar un singur deget de fond de ten... Sunt net inferioară tipei de la intrare. L La etajul 10 mă aștepta o altă fată cu unghiile false cu pietricele și cu părul blond perlat, pe nume Andreea. Doamne, cred că ăsta e standardul de angajare. E discriminare, sau cum se numea termenul ăla de-l studiez eu la master... L-am auzit o dată la cursuri, între două selfie-uri pentru instagram.

„Așteptați aici. Domnul Galben are o întâlnire acum, dar va fi disponibil pentru interviul cu dumneavoastră după aceea”, mi-a zis Andreea, cu o politețe care mie mi s-a părut cam arogantă... Auzi, tu! „Dumneavoastră”. Dar ce mă? Sunt de-o vârstă cu Loredana Groza să îmi vorbești așa?! Fițoasa!

Am așteptat vreo cinci minute admirând orizonturile cartierului Floreasca. Cică odată era o pădure aici, pe lângă lacul Floreasca, dar acum sunt numai vile. Și Chaboo... Ador Chaboo, cu piscina lui frumoasă unde fac topless vara. Din păcate nu prea am sâni și nu se uită niciun bogătan la mine. Pff, trebuie să îmi pun neapărat silicoane...

Dintr-o dată se auzi ușa deschizându-se și Andreea spune „Puteți intra acum, doamnă Oțelaru”.
„Doamna Oțelaru...” A naibii, a dat protocolul în tine! Ultima oară când mi s-a spus doamna Oțelaru a fost la examene în sesiunea asta, când mi-a zis Paleologu ăla de ce duceam mâna la ureche. I-am zis că mă doare capul pentru că a dat unul o petardă pe lângă mine la cămin. M-a crezut fraierul! Evident, îmi șoptea Kati subiectele de acasă. Ceva cu Martin Luther King, un negru preot sau ceva. Mă rooog.

Înaintea mea tocmai ieșise un tip. Micuț, în costum de trening sport. i s-a adresat domnului Galben ”Nelule, săptămâna viitoare pe sintetic. Să vii să dai burta jos, grasule!” îl recunoșteam de undeva... Cred că era Luțu, aghiotantul lui Becali. L-am recunoscut de la Cancan Tv. Mă mai uitam cu mama acasă în Focșani. Ce vremuri!

Am intrat astfel în biroul domnului Galben. Avea un geam mare, din tavan până în pardoseală spre Lacul Floreasca, pe peretele din stânga o icoană aurită cu Sfântul Ion Botezătorul, un calendar cu fetele de la FHM și o poză înrămată cu Cristi Tănase de la Steaua, făcând reclamă pentru lanțul de șaormării. Și apoi, topindu-se pe scaunul de la birou, cu ceasul de aur de la Gucci pe burta de bere era el, domnul Galben.


sâmbătă, 14 februarie 2015

Scrisoare adresată domnului Lucian Mîndruță care mă cheamă pe front

Pe 13 februarie am postat pe facebook acest mesaj după ce am share-uit articolul lui Lucian Mîndruță. Așa că, în caz de va fi război (doamne ferește) să pot să o găsesc mai repede pentru a motiva de ce voi lua oamenii care mi-s dragi peste oceane și o să îi susținem pe cei curajoși, ca domnul antecitat, de la distanță.


Draga domnule Mîndruță,

Menționez din start că, până la un punct, înțeleg patriotismul și rusofobia dumitale.

Îți adresez acest post întrucât dumitale ai făcut acest prim pas în a te adresa mie și întregii mele generații. O să trec peste superficialitatea cu care susții că noi suntem ăia superficiali, că mâncăm numai eco și altceva în afară de smartphoane și cluburi nu știm să facem. E complet greșit să puneți o întreagă generație în aceeași oală cu niște fandosiți de Fredo. Dar mă rog, fiecare cu opinia lui...
Problema pe care ați pus-o dvs în dezbatere a privit faptul că generația mea a fost chemată la arme și noi ne-am lăsat manipulați de alții (ceva flacăra violet) să refuzăm acest lucru. Vă voi explica cu două temeiuri simple de ce generația mea refuză acest lucru.

În primul rând, ce ne oferă această țară. O rată a șomajului de 30-35% în rândul tinerilor, tva 24% la orice, impozite și taxe care fac 40% din salariul brut, lipsă de oportunități dacă nu ai pile/relații/baniilutata, dreptul la vot care până recent era egal cu zero, lipsa promovării unor modele de conduită în societatea noastră și ignorarea unor domenii atât de importante pentru formarea unor tineri precum educația și cultura. De asemenea, avem 20 mil euro/km de autostradă, politicieni corupți care se afișează cu bolizi de sute de mii de euro când noi trebuie să mergem cu metroul din drumul taberei în pipera și înapoi pe 1200 ron/lună cu 3+2+3 ani de facultate, si tot felul de alte beneficii în acest sens.

Să spunem că prin absurd voi trece peste faptul că mi-au luat domnii de la spital 1000 de ron să mi-l dea pe bunicul de la morgă, că preotul a trecut de trei ori într-o lună să strângă bani pentru Catedrala Mânuirii (sic!) Neamului și că am muncit un an pe contract de drepturi de autor și când am vrut să candidez pentru un post la stat mi-au spus că nu am vechime de muncă (când era necesară vechimea în câmpul muncii de un an) deși plătisem taxe și impozite.
Trec peste faptul că principii precum meritocrația, bunul simț, recompensa performanței sunt complet ignorate în această țară.

Și mă înrolez în armată, pentru că strămoși, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazu și Bălcescu, Mărăști, Mărășești și Oituz.

Acolo ce se va întâmpla cu mine? (argumentul #2)

Nu știu să țin o armă în mână pentru că serviciul militar obligatoriu a fost scos odată cu intrarea în NATO, nu am în ce să mă dau pentru că tancurile noastre sunt de pe vremea lui Brejnev, nu am cu ce să împușc pentru că pistoalele Carpați trag ca Keșeru în meciurile importante, flota este cvasiinexistentă, formată din niște fregate care sunt contemporane cu eponimii lor, iar de zburat nu prea mă înham, pentru că MiG-urile alea 21 Lancer sunt de pe vremea lui Hrușciov, iar F16-le sunt la mâna a treia de la portughezi. Iar de partea cealaltă se va afla cea mai puternică armată din partea asta de Atlantic.

De aceea vă întreb... Nu mai bine stăm noi acasă și ne susținem cum putem băieții profesioniști? Nu de aia suntem în NATO?

Apoi, dacă va veni vorba să fie înrolați tinerii români, cu o nespusă mâhnire vă anunț, domnule Mîndruță, că nu voi spune „prezent”. Până la urmă, ce am eu de apărat? Și cu ce să fac asta? Mai bine apără România copiii lui alde Cocoș, alde Videanu, alde Năstase, alde Niculae și toți ceilalți. De ce aș apăra eu furăciunile altora? Eu o să îmi iau familia și emigrăm. Doar vor rămâne granițele libere în UE, nu? Cu puțin noroc voi ajunge undeva safe, gen Uruguay, și voi participa acolo la efortul militar al țării mele. Voi face atac cibernetic pe rețelele de socializare. Cam ceea ce veți face și dvs cu siguranță.

Și dacă tot sunteți un fin cunoscător al istoriei, vă ofer un citat din Stalin: „moartea unui om e o tragedie, moartea a milioane e o statistică”. Dvs, prin textul pe care l-ați postat, instigați la aceeași idee. Ironic, nu-i așa?

*sursa foto: retrorable.wordpress.com

joi, 27 martie 2014

Licențe poetice despre țăranii dă la țară ajunși prin Capitală

Ce nu suport azi: pisoiașii de la sat, care ajunși în oraș, se dau mari tigri.



Și acum o să vă aud ”dar Eduard și tu stai în Corbeanca”. Nu e vorba de asta, e vorba de faptul că se afișează în Capitală tot felul de G's d-ăștia din mediul rural care se cred mari oameni.
Eu, de-o viață, stau în (sau pe lângă) București și am fost cât se poate de respectuos cu oamenii din jur. Și nu am nimic cu cei din provincie, chiar mulți dintre ei sunt niște oameni foarte de treabă.
În schimb mai apar din când în când șmecherași din sate de 5.000 de oameni și fac gesturi care denotă o educație rurală. Prietene, vezi că Bucureștiul e sat de două milioane de oameni și e nevoie de un anume grad de cizelare. Dacă nu dorești să-l accepți, întoarce-te la tine în cătun. Steluța și Joiana nu pleacă de acolo. :)

Concluzia zilei: NU UITA DE UNDE AI PLECAT.

joi, 6 martie 2014

Părerologii: Grațierea lui Gică Popescu

Eu nu-i înțeleg pe politicienii noștri la faza cu Gică Popescu și grațierea lui după cazul în care a fost găsit vinovat în urma „Dosarului Transferurilor”. Ok, a jucat 115 meciuri la națională, căpitan la Barcelona, campion cu Galata, o carieră ilustră. Însă legea e lege! Dacă îl grațiem pe Popescu, vor trebui grațiați și ceilalți șapte oameni... Care, să fim sinceri, niciunul dintre ei nu e sfânt! (unii dintre ei sunt mafioți autodeclarați, vezi AICI)

sursa foto: dcnews.ro

Adică nu vă supărați, Gică Popescu cu verii Becali au declarat la transferul lui Florin Bratu 650.000 de $ și de fapt îl vânduseră cu 2,7 milioane $. DOUĂ VIRGULĂ ȘAPTE MILIOANE DE DOLARI! Adică au băgat 2 MILIOANE $ pe sub mână...

La un scurt calcul: if I make it big ( mare IF) și ajung, cum am eu în visele mele năstrușnice, ambasador în Croația, aș câștiga cam cât? 2.500 de euro pe lună? Hai poate 5.000. IF I MAKE IT BIG. Asta ar însemna că într-un an aș câștiga 30-60.000 de euro. Compar un euro de azi cu un dolar în 2003, când a avut loc transferul în cauză. Asta înseamnă că ar trebui să fiu ambasador >30 de ani ca să fac banii ăia, fără să mănânc, beau, achit factura la întreținere din respectiva remunerație.

Acuma ce facem? Grațiem un om care, într-adevăr, împreună cu Hagi a scos oamenii în stradă de fericire, doar pentru trecutul lui și iertăm prezentul în care s-a asociat cu niște netrebnici? Dacă mergem pe logica asta, hai să-l grațiem și pe Gigi, că doar a făcut case la amărâți și biserici. Ce dacă a făcut speculă cu terenurile statului? Haideți să nu fim populiști, zic!

PS: îl apreciez pe MM Stoica. Mi se pare un tip comic și mai inteligent decât îl crede lumea. Dar ”ce faci, te face” și s-a întors împotriva lui manevra financiară. Dar ATENȚIE! A făcut-o în perioada în care era la Oțelul Galați (în 1999), nu cât timp a fost la Steaua. Deci, dragi jurnaliști, nu mai puneți poze în medalion cu MM Stoica în treningul Stelei și cu ceilalți șapte la costum. Puneți-i pe toți la costum, la fel ca în poza de deasupra. Haideți să fim profesioniști, zic!

duminică, 1 decembrie 2013

Gânduri despre 1 Decembrie.

Inițial voiam să scriu despre cât de ipocriți sunt românii: cei care azi sunt mari patrioți pentru ca de mâine să își blesteme ziua când s-au născut în această țară; sau cei care în continuare insultă România chiar și de Ziua ei Națională. Genul ăla de cretinuți care vor să epateze, să arate că ei sunt diferiți și care oferă tot felul de explicații pentru care 1 decembrie nu e potrivită pentru Ziua Națională a României. Dragilor, emigrați în United States of America, acolo Independence Day e vara. Sau în Afghanistan, că și ei își serbează Ziua Națională, tot vara, pe 19 august. De fapt, vă invit pe toți ăștia, haterii, în Afghanistan. Dar nu o să ajungeți niciodată...

Știți cine au ajuns pe-acolo? Unii dintre soldații români care astăzi au trecut pe sub Arcul de Triumf. Tot pe sub Arc au trecut și alti soldati care fac exerciții continue pentru ca, în caz de război sau calamități naturale (gen viituri sau cutremure), să poată interveni cât mai repede în sprijinul nostru. Ei merită tot respectul.

Mai merită respectul nostru soldații din Franța, Polonia, SUA și Turcia, care astăzi au avut onoarea și ne-au onorat cu trecerea lor pe sub Arcul de Triumf. Armate aliate ale României, care luptă alături de ai noștri pe fronturile din Orientul Mijlociu împotriva terorismului.

Sa nu uitam de veteranii de război, câți or mai trăi, și revoluționarii de la 1989, ăia adevărați, nu cei care iau pensii de pomană de la statul român, deși ei se ascundeau pe sub pat în decembrie, acum 24 de ani. De asemenea, trebuie amintiti romanii care și-au pierdut viața pentru acest ideal, al României Mari, de la pașoptiști până la sfârșitul Primului Război Mondial. Apoi trebuie cinstiti eroii din Al Doilea Război Mondial care, ghidati de un om cu un spirit nationalist pe care eu il contest (dar cine sunt eu sa ma iau de Maresal?), au murit pe degeaba la Stalingrad... Dupa 23 august factorul politic a decis ca militarii romani sa se alieze cu cei cu care pana mai ieri se impuscau si au impins Germania nazista dincolo de Muntii Tatra. Not bad. Admiratie ar trebui sa primeasca din partea noastra si cei care au murit in decembrie 1989, pentru a rasturna regimul comunist. Si mai trebuie respectati toti cei care au murit in Kosovo, Bosnia, Irak sau Afghanistan. In cinstea lor s-a trecut astazi pe sub Arcul de Triumf. RESPECT!

Și trebuie să dau cezarului ce-i al cezarului, și să evidențiez invitația întinsă de mult contestatul președinte Traian Băsescu către președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti. Unirea de la 1 decembrie 1918 este o sărbătoare și peste Prut și poate după ce Chișinăul va intra în Uniunea Europeană, posibilitatea de reunire cu Basarabia va fi si mai vie.

Mi s-a părut super tare faptul că prințul acela de 28 de ani stătea printre oficialitățile statului. Adică el chiar merita să stea acolo, doar s-a născut într-o familie regală! De ce nu era acolo puștiul acela Budișteanu care a reprezentat România cu mare succes la un târg internațional de tehnologie, sau toți campionii României, care cinstesc steagul, nu cunosc. Dar, în fine, am zis că nu o să fiu rău de ziua României.

In concluzie, La multi ani, România! Iarta-i pe hateri si pe ipocriti, cinsteste-ti eroii si iubeste-i pe toti.

duminică, 22 septembrie 2013

Pentru asta protestați? Serios?

      Să protestezi în România pentru piste de biciclete e ca un protest în Somalia pentru geci de iarnă. N-are sens! 
      Adică ok, într-o Românie ideală, unde doctorii și profesorii ar fi fost bine plătiți, unde șomajul ar fi fost la 1%, unde hoții ar fi fost la pușcărie și nu la guvernare (respectiv opoziție), poate ultimul lucru pentru care ar fi meritat să protestezi sunt pistele de bicicletă. 
      Din câte știu eu, există. Din câte am înțeles din partea protestatarilor sunt mult prea puține, iar dorința lor ar fi ca acestea să fie pe șosea, să nu se mai încurce ei cu bicicletele lor din fibră de carbon de mii de euro de pietoni. Astfel ei ar prelua rolul pietonilor și ar deveni un inconvenient pentru trafic.
      Când un oraș ca Bucureștiul e desenat comunist, pentru vreo 50.000 de mașini, iar numărul acestora depășește un milion, când nu sunt spații verzi, parcări, trotuare ca lumea iar șoselele sunt jalnice, voi vă hipstăriți și cereți piste de biciclete pe șosele? 
      M-am abținut de la o vreme să comentez despre Roșia Montana. Sunt total de acord cu neînceperea exploatării cu cianură în condițiile în care contractul arată atât de indezirabil pentru România. Și am oferit la început chiar și o soluție ( https://www.facebook.com/eduard.popa/posts/622109231154721 ) pentru protestatari. Evident, a venit cineva și m-a făcut o ”babă sfătoasă de 80 de ani”. Superb... Dar în continuare îl consider un protest util, iar presiunea trebuie să continue până când acel contract mizerabil ori e modificat ori nu va mai exista deloc. 
      Apoi înțeleg grija părinților de a ieși în stradă pentru eutanasierea câinilor maidanezi, și grija iubitorilor de animale de a se opune acestei probleme. Da, câinii fără stăpân nu au ce căuta pe stradă în același mediu cu oamenii și nu, nu ar trebui să-i omorâm în masă. Deci sunt de acord cu motivele ambelor proteste, pro și contra eutanasierii maidanezilor. 
      Acestea (Roșia Montana, câinii fără stăpân) sunt proteste legitime... Dar totuși, piste de biciclete? Când aveți arma la voi în mână și puteați protesta pentru salarii mai mari, pentru locuri de muncă, pentru burse mai mari și/sau mai multe studenților, pentru reclădirea digurilor de la țară să nu se mai nenorocească bătrânii în fiecare toamnă și primăvară, de ce nu chiar pentru a vi se spune adevărul la întrebarea: ”De ce ne vindem la preț de nimic americanilor?”, voi ați ales să protestați pentru mai multe piste de bicicletă, fraților? Asta e problema voastră? Credeți că dacă veți avea pe unde să pedalați, veți avea și ce mânca? Eu cred că o să vă ardeți caloriile mai repede și nu veți mai avea cu ce să le supliniți.
      Sau poate cei care nu au grijile de mai sus, au decis să iasă la pedalat azi pentru piste. Propun să li se dea voie să se plimbe pe Aeroportul din Băneasa. Tot nu mai are prea multe curse și într-un an sau doi se desființează. Bine, sunt sigur că au auzit de asta, dar e prea mainstream un aeroport ca să protestezi pentru el, chiar dacă șpăgile pentru terenul pe care stă acesta azi sunt poate la fel de mari ca cele de la afacerea aceea cu sătucul din județul Alba.